Pentru studenții anului III, de la specialitatea jurnalism, a fost organizată prima lecție în teren, unde aceștia au avut posibilitatea să cunoască ce înseamnă jurnalism tv și cum acesta este parcticat în realitate.

Este doar prima ieșire pe teren din multele care urmează. După 12 ore petrecute în laborator, trecerea de la teorie la practică prin discuțiile susțiunte în laborator a fost o încercare pentru studenți să vedem cum pot îmbina filmările, elaborarea textului, documentarea de teren, pentru că documentarea de teren are specificul ei. Deci toate aceste componente urmează a fi analizate tot de către studenți, cum au înțeles ei să le aplice și vor fi la sigur apreciați de către profesor cu notele care le vor merita, iar continuare vor urma și alte ieșiri pe teren, unde sperăm că vom avea rezultate și mai bune, în felul acesta învățăm”, a menționat Andrei Dumbrăveanu, conferențiar universitar.

Studenții au participat în calitate de jurnaliști și operatori de imagine la Masa Rotundă, organizată de Institutul Muncii „Rolul  Statului în asigurarea drepturile electorale ale persoanelor cu dizabilități”.

Pentru prima dată am făcut imagini video, mai ales la un eveniment atât de important. Desigur că am avut emoții, dar cred că anume așa lecții practice ne vor ajuta să însușim mai bine meseria noastră”, a menționat studenta Cristina Nosatîi.

Studenții s-au ales cu informații și cunoștințe noi referitoare la problema abordată în cadrul dezbaterilor, și totodată au avut posibilitatea să transorme cunoștințele acumulate în materiale jurnalistice.

22095453_1238297716315473_1693996337_o 22095680_1238297689648809_125881100_o 22117723_1238297709648807_838618508_o 22117954_1238297696315475_133529753_o 22118018_1238297699648808_14671792_o 22119593_1238297686315476_2140986750_o 22119697_1238297692982142_307603738_o 22140140_1238297712982140_588699827_o 22140492_1238297682982143_677266817_o 22163962_1238297679648810_1773793710_o