Locație: Alexei Mateevici, 60
fjsc@usm.md

Antologie de haiku, semnată de Vasile Spinei

La Chişinău a apărut recent o Antologie de haiku şi senryū, semnată de poetul Vasile Spinei, lector universitar.

Lansarea cărţii „Singur pe scurtătură / Alone on the Shortcut” a avut loc la 15 octombrie curent, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova. La eveniment au participat scriitorii Nicolae Dabija, Iulian Filip, Claudia Partole, criticul literar Ana Bantoş, reprezentanţi ai conducerii facultăţii, jurnalişti, precum şi studenţi şi doctoranzi ai FJŞC.

Poetul Itō Isao, prof. la Universitatea Aichi (Japonia) subliniază în debutul cărţii că Vasile Spinei „introduce în creaţia sa poetică arta tradiţională a poemului haiku japonez, care nu are nimic de a face cu gândirea simbolică, deoarece poeţii japonezi care compun haiku văd lucrurile aşa cum sunt şi creează aceste poeme în modul de a gândi raţional bazat pe organicism”. „Privirea sa asupra universului se reflectă în stilul său clar şi în modul în care înfăţişează direct obiectele atent selectate din natură. Astfel, cititorul va fi impresionat de lumina şi transparenţa din poemele sale”, spune Itō Isao.

La rândul său, prof. Ion Codrescu, Universitatea Ovidius din Constanţa (România), notează că, pentru Vasile Spinei, „casa părintească reprezintă centrul universului său: din acest punct pornesc cercuri concentrice prin curtea părinţilor, prin grădină, pe străzile din sat, prin câmpuri, prin păduri şi ape, până mai departe”. „În anii tinereţii şi ai maturităţii, autorul ajunge la oraş, călătoreşte în toată lumea, se stabileşte în capitala ţării sale, dar se întoarce mereu la singurul centru din viaţa lui: casa părintească. Acolo se află axa, cât şi centrul lumii sale”, afirmă Ion Codrescu.

Ion Codrescu este autorul copertei şi al ilustraţiilor incluse în cartea „Singur pe scurtătură / Alone on the Shortcut”, a poetului Vasile Spinei. Traducerea în engleză este semnată de Mihaela şi Ion Codrescu.

Poetul Vasile Spinei a împlinit la 15 octombrie 70 de ani. Este unul din autorii Legii cu privire la accesul la informaţie. Prima carte de haiku a lui Vasile Spinei a apărut în 1996 („Surâsul călugărului”), în România, pentru care a obţinut un premiu special, acordat de Societatea de Haiku din SUA, la Concursul internaţional „Carte de Merit”. Până în prezent, Vasile Spinei a publicat alte 7 cărţi de haiku. În toamna anului 2017 a avut loc lansarea cărţii „Gardul de măceşi / Englatine Hedge”, semnată de poetul Vasile Spinei.

spinei prof guzun

claudia partole44253969_330833134139876_4282122689495171072_n

http://shok.md/ultimele-stiri/singur-pe-scurtatura-al-noualea-volum-de-poezie-haiku-si-senryu-lansat-de-scriitorul-vasile-spinei.html

http://news.click.md/item/singur-pe-scurtatura-al-noualea-volum-de-poezie-haiku-si-senryu-bfd0e7118043a2cfb737e95dcfd78187

Добавить комментарий