Locație: Alexei Mateevici, 60
fjsc@usm.md

Masa rotundă cu tema „Punți de colaborare între FJȘC și mediul profesional”!

Astăzi, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, a avut loc Masa rotundă cu tema „Punți de colaborare între FJȘC și mediul profesional”. Evenimentul a avut ca scop analiza și consolidarea conexiunilor dintre formarea academică în domeniul jurnalismului și cerințele emergente ale pieței muncii.
La această întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai mai multor instituții media și ONG-uri de media, printre care: Compania Teleradio-Moldova (TRM), A.O. Proiectul media „Cu Sens”, Est Curie, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Școala de Jurnalism din Moldova.
Temele discutate au inclus direcțiile de dezvoltare ale facultății în ultimii ani, precum și eventualele perspective de optimizare, cum ar fi implementarea unor cursuri axate pe aprofundarea tehnicilor de redactare a materialelor de presă, cunoașterea și analiza mecanismelor de funcționare ale statului și detalierea cunoștințelor privind legislația națională.
De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la sarcinile pentru lucrul individual al studenților și necesitatea ajustării cursurile universitare destinate culturii generale ale viitorilor jurnaliști.
Vă mulțumim pentru prezență și deschidere!
Cu respect,
Administrația Facultătii de Jurnalism și Științe ale Comunicării