
Un eveniment istoric pentru Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării în peisajul Universității de Stat din Moldova. La data de 31 martie 2015, Înaltpreasfinţitul Mitropolitul Vladimir a vizitat Universitatea de Stat din Moldova, unde s-a desfășurat o întâlnire cu rectorul instituţiei superioare de învăţământ – prof. univ., dr. habil. Gheorghe Ciocanu, cu decanul Facultăţii de Jurnalism și Științe ale Comunicării – dr., conf. univ. Georgeta Stepanov, cu staff-ul didactic și cu studenţii acestei facultăţi.
Evenimentul de amploare cu amprentă istorică a avut loc în Sala Senatului USM, unde Întâistătătorul a venit cu un mesaj de mulțumire în adresa pilonilor acestei instituții, care militează pentru fortificarea relațiilor dintre Mitropolie și USM, în același context au fost adresate cuvinte de salut, studenților de la facultatea de jurnalism, prin îndemnul de a mediatiza frumos, obiectiv, echidistant evenimentele cu caracter religios, proglematica religioasă și activitățile cu specificul dat.
Mitropolitul Vladimir a ținut să-i felicite pe cei prezenţi cu apropierea Sărbătorilor Pascale, dar și pentru munca și arderea care o înfăptuiesc în procesul de consolidare a societății, prin cultivarea înțelepciunii și valorilor morale tinerii generații, menţionând în acelaşi timp că „jurnalistul, în misiunea sa de răspândire a adevărului, trebuie să ţină cont şi de valorile noastre spirituale, care ne definesc ca popor şi societate”.
În luarea de cuvânt, decanul FJȘC, dr., conf. univ., Georgeta Stepanov a reliefat despre importanța colaborării dintre FJȘC cu Mitropolia Moldovei „în contextul social de astăzi trebuie să punem un accent deosebit pe dimensiunea umană, iar studentul de la jurnalism trebuie să se conducă după acel algoritm și cod valoric- spiritual.”
În continuare, Mitropolitul Vladimir a oficiat slujba de sfinţire a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, care recent a fost renovată. Tot aici, Înaltpreasfinţia Sa, a vizitat şi laboratoarele Radio/ TV ale facultăţii, unde tinerii jurnalişti au posibilitatea să pună în practică cunoștințele căpătate de cursurile teoretice.



English
Русский